Dacă astăzi sufletul meu prezintă anumite cicatrici, dacă refuză anumite lucruri, este numai din vina mea. E vina mea că am lăsat persoane rău intenționate să îmi pășească în viață fără ca măcar să se legitimeze.
       Sufletul meu a fost până nu demult un metrou vechi. Toată lumea intra în el, alergând, pășind, cu papucii murdari, jegoși.
       Odată cu trecerea timpului s-a deteriorat. A început să ruginească, iar ușile nu se mai închideau. În încercarea disperată de a suna un mecanic pentru reparații, aceasta mi-a răspuns clar: ”După ce faci curățenie, vom intervenii cu reparațiile necesare.”.
         Și așa a și fost. Am făcut curat zile întregi, luni chiar. În disperarea mea de a face curățenie, nu observam că pe o ușă dădeam afară, iar pe cealaltă se intra la loc. Am luat măsuri drastice, desperate chiar și am blocat toate ușile, exceptând cea principală. Și am revenit la curățenia mea.
        Cu cât avansam în curățenie, observam cât de murdar îmi era sufletul. Ca un cartier mizer dintr-un oraș prea populat. În fiecare colțișor erau diferite persoane care loveau, înjurau,spărgeau locul pe care eu l-am oferit lor pentru gazdă.
          În altă parte erau persoane care mângâiau și curățau. Am zâmbit mulțumită, însă, uitându-mă mai bine m-am întristat la loc. Mângâiau, ca mai apoi să blesteme ce le-a fost dat.
         Sufletul meu ducea deja încărcătură prea mare și periculoasă. Am decis să mă grăbesc. Luni întregi am curățat locul, până când era lună de curățenie. Abia atunci am apelat la mecanic. Mi-a reparat ușile, mi-a curățat fiecare piesă. Sufletul meu era ca nou.
          Și uite-mă acum. Mândră de sufletul meu și de musafirii lui. Mândră de deciziile mele și reușitele. Cu sufletul curat și parfumat!