Cine sunt eu?

     Multora le-am fost dor, altora le-am fost alinare. La mulți le-am provocat repulsie, în timp ce la alții le-am adus fericire.
      La mine pe chip au curs și lacrimi, au fost afișate și zâmbete, emoții, speranțe. Am plâns pentru oameni care nu au dat doi bani pe mine și am râs de oameni care poate m-ar fii meritat. N-am știut mereu când trebuie să zâmbesc. Și-am pierdut clipe pe care nimeni nu mi le mai aduce înapoi, fiind atentă la cu totul altceva.
       În inima mea au avut loc toți. Chiar și cei ce probabil, trebuiau să fie în altă inimă. Le-am oferit căldură la toți, primind adesea răceală evidentă.Am tăcut când aveam o sumedenie de lucruri de spus. Azi regret asta. Și ce rost mai au regretele dacă deja e prea târziu?
        Am iubit necondiționat. Bărbați bogați, săraci, indiferenți, sufocanți. Am avut și am atât de multă iubire de oferit încât uneori o ofer și persoanelor nepotrivite.
 

         Au fost momente când am urât atât de mult încât sufletul mi-a devenit rece și sumbru. Regret și acele momente. Acum le-aș înlocui cu zâmbete și calm.
Mi-am construit relații în toate direcțiile. De prietenie, de amiciție, cunoștințe, fel de fel. Pe unele le-am păstrat, pe altele le-am uitat, fie au fost uitate. Așa e. M-au uitat oamenii. Căci și eu, la rândul meu, am uitat. I-am uitat într-un colț și așa au rămas. Uitați.
        Și-au mai fost și sute de dezamăgiri. Câte dezamăgiri reușesc să-ți rupă sufletul? Câte speranțe trebuie să moară în vânt? Oamenii ce i-am crezut apropiați mi-am trădat tot. Încredere, vorbe, atingeri. La rândul meu am trădat. Și-am trădat cu stil. Învățând de la cursanții din viața mea. Ce chestie!
         Cine sunt eu? Omul călcat în picioare, dezamăgit, rupt în bucăți, care astăzi zâmbește parcă mai frumos ca ieri și construiește alte și alte vise. Eu sunt omul care iartă, uită și o apucă iar de la capăt. Eu sunt omul care se bucură de viață chiar și cu lacrimi în ochi.
                       
Seară bună dragele mele cititoare!