Căci la final, toți realizăm că dorul...doare.

         Toți l-au numit „dor”.

Apoi de nicăieri se auzea câte un „mi-e dor de tine”, „mi-e dor...”. Ce expresii. Ce cuvinte mari pentru niște oameni așa mici ca noi. Noi toți, avem un dor. Și pe toți ne doare. Tocmai asta e legătura. L-au numit „dor”, pentru că doare. E așa dureros sentimentul acela. E așa greu de descris, imposibil de imaginat. Căci doar cine îl trăiește poate să înțeleagă ce e defapt cu el.
                    Câte suflete sunt chinuite de dor. Câte lacrimi se varsă în numele lui. Câți kilometri construiesc dorul? Cât de aproape trebuie să fii ca să simți dorul? Defapt, cine poate să-l descrie?
            „Când mi-e dor de tine construiesc. Pun atâtea amintiri cu tine în construcția mea, încât am impresia că nu o să o mai termin niciodată. Când mi-e dor de tine pierd nopți. Atât de multe nopți cu ochii în tavan și cu gândul la tine. Atâtea nopți în care mi-am căutat inima fără să știu că ea e la tine.Atâtea zile în care eram pierdută în mulțime.

      Când mi-e dor de tine, mă pierd. Mă pierd în gânduri, vise, speranțe. Sper că mâine am să te văd. Și dacă nu e mâine, e alt mâine. Și dacă nici atunci nu am noroc, mai sper încă odată. Căci știu că ești acolo. Când mi-e dor de tine, sparg. Sparg ce am construit. Ca să am un motiv să o iau de la început. Să pot să construiesc iar.Și mi-e dor de tine des. Mi-e dor de tine zilele, nopțile, orele, minutele. Tu ai idee cât mi-e dor de tine? O infinitate de cuvinte, priviri și speranțe. Mi-e dor de tine și mă doare.”

     Se întâmplă adesea să ne fie dor chiar de omul de lângă noi. Să ne fie dor de amintirea lui. De ce era el odată, nu de ce este el acum. Să căutăm într-o persoană un „el din trecut”, căci cel din prezent nu ne mulțumește deloc. Și așa suntem noi oamenii. Cerem cuiva schimbare, schimbare, schimbare. Iar când schimbarea se produce, pur și simplu nu îl mai vrem lângă noi. De ce? Că pur și simplu e schimbat.
Și ne e dor. Ne e dor de ceva vechi. Căci ce e nou nu mai e inovație. E poate, prea ciudat.
Dorul area atâtea forme de manifestare, încât, aș putea garanta că o viață nu e de ajuns pentru a trăi fiecare formă. Uneori ne este dor și atât. Vrem să avem lângă noi acele brațe calde, aceea privire liniștită și atât de calmă. Vrem liniște. Și doar o persoană poate să ne ofere liniștea dorită. Cea de care ne este dor. Și ne doare.
Căci la final, toți realizăm că dorul...doare.