.jpg)
Sunt femeia care are nevoie de sprijin, afecțiune și consolare. Caut să am lângă mine un bărbat suficient de matur pentru a-mi înțelege problemele și de ce nu, pentru a mă ajuta să le confrunt. Caut un umăr pe care să pot plânge și două brațe care să mă strângă tare la un piept călduros. Caut să fiu înțeleasă atât cât se poate. Nu cer să fiu înțeleasă mereu, sfătuită mereu, iubită 24/24. Am nevoie să-l știu lângă mine chiar dacă e departe. Am nevoie de o vorbă bună, spusă de o voce caldă și plăcută.
Nu caut să primesc reproșuri. Destul îmi reproșez eu însămi anumite lucruri. Nu caut bărbatul imatur, incapabil să mă poată iubii. N-am nevoie de neglijentă, pentru că desigur, eu mă pot neglija singură.
Un zâmbet cald, o vorbă bună, și o mângâiere tandră, poate să-mi ofere fericire necondiționat.
Te voi detesta dacă mă neglijezi. Îți voi reproșa că m-ai asemănat unui obiect de mult uitat într-un colț, și ai plecat. Îți voi spune că eu nu sunt un obiect, că eu am sentimente și sufăr.
Am să-ți urăsc gelozia exagerată. N-am nevoie să mă știu închisă într-o colivie. Îți voi cere libertate, pentru că, și eu la rândul meu am să-ți ofer libertate.
Îmi voi da ochii peste cap de fiecare dată când insiști cu apeluri și mesaje, deși tu, desigur, știi că sunt bine.
N-am nevoie de cadouri scumpe, gesturi exagerate și laude tipic masculine. Nu trebuie să faci pe „tipul mult prea interesant” pentru a mă impresiona. Am să te urăsc și voi pleca.
Oferă-mi atenție, ascultă-mă, încearcă să mă înțelegi. Voi plânge, mă voi criza, voi țipa, dar la sfârșitul zilei o să fiu tot eu, aceea fată care adoră să iubească și să fie iubită.
Și dacă nu te simți capabil să-mi oferi lucruri mărunte, poți să pleci.
Nu țin pe nimeni lângă mine. Nu oblig pe nimeni să mă iubească, să mă înțeleagă. Nu caut să obțin fericire cu forța. Inima mea caută pace, liniște și iubire sinceră. Restul, e doar un decor prostesc, care deja începe să se rupă.
Nu căuta gălăgie, la cel ce îți oferă liniște. Nu căuta lacrimi, la cel ce zâmbește. Nu te simți bine? Doar pleacă...
Te voi detesta dacă mă neglijezi. Îți voi reproșa că m-ai asemănat unui obiect de mult uitat într-un colț, și ai plecat. Îți voi spune că eu nu sunt un obiect, că eu am sentimente și sufăr.
Am să-ți urăsc gelozia exagerată. N-am nevoie să mă știu închisă într-o colivie. Îți voi cere libertate, pentru că, și eu la rândul meu am să-ți ofer libertate.
Îmi voi da ochii peste cap de fiecare dată când insiști cu apeluri și mesaje, deși tu, desigur, știi că sunt bine.
N-am nevoie de cadouri scumpe, gesturi exagerate și laude tipic masculine. Nu trebuie să faci pe „tipul mult prea interesant” pentru a mă impresiona. Am să te urăsc și voi pleca.
Oferă-mi atenție, ascultă-mă, încearcă să mă înțelegi. Voi plânge, mă voi criza, voi țipa, dar la sfârșitul zilei o să fiu tot eu, aceea fată care adoră să iubească și să fie iubită.
Și dacă nu te simți capabil să-mi oferi lucruri mărunte, poți să pleci.
Nu țin pe nimeni lângă mine. Nu oblig pe nimeni să mă iubească, să mă înțeleagă. Nu caut să obțin fericire cu forța. Inima mea caută pace, liniște și iubire sinceră. Restul, e doar un decor prostesc, care deja începe să se rupă.
Nu căuta gălăgie, la cel ce îți oferă liniște. Nu căuta lacrimi, la cel ce zâmbește. Nu te simți bine? Doar pleacă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu