El nu a știut niciodată să asculte, să înțeleagă, să sfătuiască. Cu toate astea, el a știut să iubească.

                 El nu a știut niciodată să asculte, să înțeleagă, să sfătuiască. Nu a știut când să ofere o vorbă bună și o mângâiere caldă. Habar nu avea când să zâmbească , să spună că situația e sub control. Cu toate astea, el a știut să iubească. Deși nu avea mereu cuvintele la el, a știut să ofere iubirea de care inima tânjea atât de tare. 

   Atunci mi-am dat seama că în dragoste nu e prea multă nevoie de cuvinte. Ce să facem cu ele? Să le irosim în vânt?
          Am învățat să ascult tăcerea. Să înțeleg fiecare bătaie de inimă, fiecare strângere de mână.  Atunci mi-am dat seama cât de minunat e să iubești. Câte taine ascunde acest sentiment.

            Atunci când ne îndrăgostim, tindem să cerem păreri.Căutăm în stânga și-n dreapta păreri care să ne confirme că alegerea noastră este una corectă.Tânjim după aceea confirmare de „este bine”, și când altcineva, ne oferă un răspuns negativ, rămânem dezamăgiți și deja ne punem sentimentele în balanță.
         Și este cu totul greșit. Este greșit că ascultăm ce spune lumea și nu ne ascultăm inima. Este total greșit că cerem confirmarea sentimentelor noastre. Ce simțim noi, știm doar noi, ce alegem noi, alegem doar pentru noi. Ce spun ceilalți, ei bine, ce spun ceilalți este doar o părere. O părere care trebuie ascultată, aprobată, și atât. Nu pusă în practică.

   Sentimentele noastre, sunt la fel ca ploile de vară într-un moment secetos. Atât de dorite, așteptate, calde și puternice. Tânjim după dragoste, ca după soare într-un timp ploios. Tânjim după iubire și așteptăm și fim iubiți. Căutăm alinare, fericire și dragoste în fiecare suflet cald de lângă noi.
Așteptăm să fim iubiți cu toată ființa noastră, și atunci când suntem dezamăgiți, pentru că adesea sfârșim dezamăgiți, ne închidem în noi și judecăm toată lumea. Catalogăm fiecare persoană ca fiind la fel ca cel ce ne-a rănit sentimentele și devenim poate mai răi.
           Mai răi în sentimente, vorbe, priviri. Aruncăm priviri acide în jurul nostru, renegând fiecare persoană ce încearcă să se apropie de inima noastră.
       Și când într-un final ne îndrăgostim iar, mai tare și mai puternic, cerem sfaturi. Primim un șir de cuvinte frumoase, ca mai apoi să auzim acel „dar”. Și acel „dar” pune capăt la tot. Ascultăm sfatul și renunțăm la iubire. Indiferent de puterea ei.
        Așa sunt sentimentele. Adesea influențate de restul.

Nu căuta gălăgie, la cel ce îți oferă liniște. Nu căuta lacrimi, la cel ce zâmbește. Nu te simți bine? Doar pleacă...

      Destul cu scuzele, minciunile,toate prostiile pe care le spui. Ajunge cu dramele, mesajele superficiale, lipsite de sentiment și frică. Ajunge cu bătaia de joc!
      Sunt femeia care are nevoie de sprijin, afecțiune și consolare. Caut să am lângă mine un bărbat suficient de matur pentru a-mi înțelege problemele și de ce nu, pentru a mă ajuta să le confrunt. Caut un umăr pe care să pot plânge și două brațe care să mă strângă tare la un piept călduros. Caut să fiu înțeleasă atât cât se poate. Nu cer să fiu înțeleasă mereu, sfătuită mereu, iubită 24/24. Am nevoie să-l știu lângă mine chiar dacă e departe. Am nevoie de o vorbă bună, spusă de o voce caldă și plăcută.
                   Nu caut să primesc reproșuri. Destul îmi reproșez eu însămi anumite lucruri. Nu caut bărbatul imatur, incapabil să mă poată iubii. N-am nevoie de neglijentă,  pentru că desigur, eu mă pot neglija singură. 

      Un zâmbet cald, o vorbă bună, și o mângâiere tandră, poate să-mi ofere fericire necondiționat.
Te voi detesta dacă mă neglijezi. Îți voi reproșa că m-ai asemănat unui obiect de mult uitat într-un colț, și ai plecat. Îți voi spune că eu nu sunt un obiect, că eu am sentimente și sufăr.
Am să-ți urăsc gelozia exagerată. N-am nevoie să mă știu închisă într-o colivie. Îți voi cere libertate, pentru că, și eu la rândul meu am să-ți ofer libertate.
 Îmi voi da ochii peste cap de fiecare dată când insiști cu apeluri și mesaje, deși tu, desigur, știi că sunt bine.
   N-am nevoie de cadouri scumpe, gesturi exagerate și laude tipic masculine. Nu trebuie să faci pe „tipul mult prea interesant” pentru a mă impresiona. Am să te urăsc și voi pleca.
        Oferă-mi atenție, ascultă-mă, încearcă să mă înțelegi. Voi plânge, mă voi criza, voi țipa, dar la sfârșitul zilei o să fiu tot eu, aceea fată care adoră să iubească și să fie iubită.

  Și dacă nu te simți capabil să-mi oferi lucruri mărunte, poți să pleci.
     Nu țin pe nimeni lângă mine. Nu oblig pe nimeni să mă iubească, să mă înțeleagă. Nu caut să obțin fericire cu forța. Inima mea caută pace, liniște și iubire sinceră. Restul, e doar un decor prostesc, care deja începe să se rupă.

    Nu căuta gălăgie, la cel ce îți oferă liniște. Nu căuta lacrimi, la cel ce zâmbește. Nu te simți bine? Doar pleacă...

        

O să-l aștept pe cel ce îi voi oferi o invitație la eternitate..

          „Doream să-i ating mâna, dar nu am făcut-o pentru că nu știam dacă el își dorește acest lucru.”

           Odată cu trecerea timpului mi-am dat seama că aspectul fizic nu e cel mai important în alegerea unei persoane. Că degeaba ambalajul tău e perfect, dacă sufletul îți este plin de ură și venin.
     Nu mai caut acel bărbat care să mă surprindă cu aspectul fizic. Am renunțat de mult la asta.
   Nu mai caut acel bărbat care are o anumită culoare la ochi, un anumit stil de a se îmbrăca. 

Nu am nevoie de un bărbat care să atragă toate privirile în jurul lui. Nu caut un bărbat care să fie privit și vânat de fiecare ochi ager de femeie. Nu caut bărbatul care apare în fantezia tuturor.
                Caut să am lângă mine un bărbat hotărât și sincer. Un bărbat care să știe să mă aprecieze la adevărata mea valoare. Caut să fiu respectată și înțeleasă. Ascultată și sfătuită. Caut înainte de toate, un prieten.

       

Nu mă mai simt capabilă să alerg după bărbatul frumos la chip. Nu sunt în stare să mă lupt cu restul femeilor care încă sunt în căutare de frumusețea chipului. Caut bărbatul acela cu sufletul plin de emoție, inima plină de sentimente. Caut acel bărbat care să mă sărute pe frunte, să mă țină de mână în public, să mă sărute de față cu prietenii lui.
          Am nevoie de aceea persoană care să fie într-un ritm cu mine. Să fie cu zâmbetul pe buze fie că e soare, furtună, cer noros.  Caut bratele acelea care să mă strângă tare și să mă simt în siguranță.
   Mă simt o femeie capabilă de multe, de aceea am nevoie de un bărbat la fel de capabil. Am nevoie să fiu completată. Defapt, nu. Simt nevoia să fiu completată!
         

   Le las pe acele femei care încă nu au descoperit că frumusețea sufletului e mai importantă decât cea a chipului, să îți continue căutările. Le las pe ele să viseze și să râvnească la prințul din povești.
    Eu îl voi aștepta, îl voi căuta pe cel ce deține cel mai frumos suflet. Pe cel cu ochii cei mai sinceri și cu chipul cel mai blând. O să vreau să-i descopăr fiecare părticică din suflet, să-i aflu fiecare rană de pe inimă și corp.
           O să-l las să meargă pe același sunet melodios ca și mine. O să-i zâmbesc și voi aștepta să facă același lucru pentru mine. Îl voi ține de mână și mă voi aștepta să mă facă la fel, spunându-mi doar cu un zâmbet că totul o să fie bine.
         O să-l aștept pe cel ce îi voi oferi o invitație la eternitate..