Ce facem când ne pleacă o parte din suflet?

        Nici măcar nu mi-a trecut prin minte că o să scriu așa des aici pe blog, însă în seara asta mi-am amintit de ceva recent, însă tot odată trecut de ceva timp.
         Poate tu, persoana în cauză citești asta. Nu o să mă rog să citești asta, sper doar, ca printr-o coincidență „să fii omul potrivit, la momentul potrivit.”
         Revenind...acum ceva timp, soarta m-a forțat să renunț la ceva de preț. Un prieten. Dar nu o să dau vina pe soartă. Nu e ea vinovată în totalitate. E poate și vina mea. Sunt omul acela care nu știe să aprecieze decât după ce a pierdut. Tu drag prieten, prietenă mai exact, astăzi îmi lipsești. Putem oare renunța la atâtea amintiri într-un timp atât de scurt? Vorbe frumoase, cuvinte celebre, pot fi uitate așa deodată? Nu vreau să îți imaginezi cum e să vrei să cauți pe cineva și să ai o tragere de inimă. Să îți spui în gând iar și iar și iar „nu se poate, nu are timp de tine, nu te vrea”. E un sentiment amar. Și chiar doare.
              Pot oare să îți vorbesc de trecut fără să te superi că am făcuto? Spre ca răspunsul tău să fie în favoarea mea, pentru că o să îți vorbesc.
Acele momente când împărțeam o păpușă, ceva dulce, o jucărie, sunt încă la mine în suflet. Să nu crezi că am uitat. Eu nu uit lucrurile plăcute, deși tu știi că eu sunt mai uitucă de felul meu.Nu vreau să îți amintesc ceva, ce poate tu ai uitat. Nu îți voi forța amintirile. Nici măcar prezentul. Dar să nu uităm că ceva de suflet nu poate să fie dat uitării.
             Să zâmbești drag prieten. Eu încă sunt lângă tine, chiar dacă doar cu sufletul.https://www.youtube.com/watch?v=i5PJ6Cwy7mQ