Nu-ți scriu împinsă de o dorință nebună de a ieși în evidență, de a încerca să-ți impun ceva, cumva. Îți scriu pentru a îți aduce la cunoștință temerile și gândurile mele. Unele mai serioase, altele mai lipsite de sens.
Am auzit din diferite parți, că tu, voi bărbații în general purtați o mască. O mască ce decideți să o dați jos după ce vă puneți verigheta pe deget. N-aș vrea să cred că faci la fel. Sau că măcar ți-a trecut prin minte să faci asta.
Vezi tu...eu mă respect foarte mult pe mine. Și te-aș ruga, ba chiar ți-aș impune să faci la fel. Să mă respecți. Să nu dai dovada de slăbiciune, afișând o mască, ce la un anumit moment o vei da jos. Că vezi tu, dacă faci așa, te las. Plec și te las. Singur și fără explicații. Te las cu un val de întrebări, fără nici un răspuns.
Nu ești singurul pe lumea asta. Și mi-ar plăcea să fi mai mult decât conștient de asta. Să ai habar care îmi este adevărata valoare și să o respecți. Să te mândrești cu mine. Din moment ce m-ai ales, garantez că ai cu ce să te mândrești. Și dacă totuși nu vei face asta, înseamnă că degeaba m-ai ales. Habar n-ai tu cât valorez eu.
Dacă te-ai prins în hora asta, hai să o jucăm corect. De dragul nostru, de dragul viitorului, de dragul trecutului ce ne leagă. Pentru că, vrem nu vrem, o să avem și un trecut.
Vei spune poate că cer prea multe. Îți voi spune că așa e. Cer cât consider că merit. Mult. Dar sunt dispusă să ofer în egală măsură. Căci, am învățat că în viață trebuie să oferi cât primești. Nu o să-ți dau totul. Ai să mă întrebi de ce.
Și-am să-ți răspund. Nu am fost, nu sunt și nici nu am să fiu dispusă să ofer totul. Niciodată! Oferind totul, risc să rămân fără nimic. Nu garantez că ai să rămâi o viață. Vreau să cred asta, dar nu pot garanta. Și ce am să fac dacă pleci cu acel „tot” al meu? Ce am să mai ofer? Ce am să mai am? Nimic.
Nu-ți scriu să-ți spun că mi-e teamă că ai să mă iei și apoi vei pleca. Îți scriu să mă cunoști mai bine. Îți scriu în speranța că așa, ai să ai o idee cum e să joci „în hora mea”. Căci probabil dacă m-ai ales, dacă te-am ales și mai ales dacă suntem fericiți, niciunul nu o să plece. Niciunul nu o să trădeze, niciunul nu o să poarte mască.
Și dacă totuși acum o porți...da-o jos!
Și-am să-ți răspund. Nu am fost, nu sunt și nici nu am să fiu dispusă să ofer totul. Niciodată! Oferind totul, risc să rămân fără nimic. Nu garantez că ai să rămâi o viață. Vreau să cred asta, dar nu pot garanta. Și ce am să fac dacă pleci cu acel „tot” al meu? Ce am să mai ofer? Ce am să mai am? Nimic.
Nu-ți scriu să-ți spun că mi-e teamă că ai să mă iei și apoi vei pleca. Îți scriu să mă cunoști mai bine. Îți scriu în speranța că așa, ai să ai o idee cum e să joci „în hora mea”. Căci probabil dacă m-ai ales, dacă te-am ales și mai ales dacă suntem fericiți, niciunul nu o să plece. Niciunul nu o să trădeze, niciunul nu o să poarte mască.
Și dacă totuși acum o porți...da-o jos!
